- Sâmbătă,
28 noiembrie 2008, Artur Gabriel Silvestri a fost comemorat religios,
la Mânăstirea Pasărea , unde se odihneşte pe veci
şi la sediul Asociaţiei ARP-Artur Silvestri din
Bucureşti.

Sâmbătă dimineaţa,începând
la ora 10,30, a avut loc slujba religioasă de pomenire a lui
Artur Gabriel Silvestri , întâi în biserica mare a mânăstirii
(construită de Sf. Calinic) apoi la mormântul lui, acoperit cu flori
de cei prezenţi, de dimineaţă. Preoţii au
sfinţit întâi, cu rugăciuni speciale şi stropind cu
aghiazmă crucea din bazalt cu efigia
scriitorului în bronz, apoi, împreună cu maicile au
făcut pomenirea rugându-se şi rugându-ne toţi
cei prezenţi pentru odihna veşnică şi
fericită a lui Gabriel Artur Silvestri. Au participat rudele,
prieteni, scriitori, colaboratori veniţi de la Bucureşti
cu soţia, Mariana Brăescu Silvestri, în autocar şi în
maşini personale, precum şi tatăl lui împreună cu alte
rude şi prieteni de la Drăgăneşti.
- Partea
doua a comemorării a avut loc la sediul Asociaţiei
ARTUR SILVESTRI- ARP , unde ne-am întors majoritatea celor
prezenţa la slujba de la Mânăstirea Pasărea. Cum
este frumos şi creştineşte, mai întâi preotul a
sfinţit noul sediu al ARP, care poartă, de acum
înainte, pe bună dreptate, numele fondatorului .

- Pe
urmă, s-a făcut din nou pomenirea lui Gabriel Artur
Silvestri, am înălţat cu toţii o rugăciune pentru
sufletul lui şi, aşa cum se obişnuieşte , a urmat
masa de pomenire, servită de această dată sub
formă de bufet sudez.

- A urmat
apoi un timp, nu pot spune doar un moment, foarte emoţionant: cei
prezenţi au urmărit filmul ”Remember Artur
Silvestri”, realizat de Clepatra Lorinţiu şi difuzat pe
TVR3( FIL M CARE A FOST COMPLETAT ULTERIOR CU PARTEA A IIA, ȘI CARE SE VA DIFUZA LUNI, 30
NOIEMBRIE 2009, LA ORA 13, PE CANALUL TV 3). Artur Silvestri a fost
astfel, din film, prezent în mijlocul celor care îl iubesc şi
acum, îl apreciază şi s-au adunat pentru el şi în
numele lui. Cristian Neagu, poet , scriitor, publicist, fost coleg cu
Artur Silvestri , a dat glas într-un gfel emoţiei
şi sentimentelor tuturor printr-un poem dedicat lui Artur
Silvestri.
- D-na
Mariana Brăescu a prezentat cărţile lansate vineri la
Târgul de carte şi a oferit tuturor noile apariţii
editoriale Artur Silvestri –Apocalypsis cum figuris (ediţia a III
a,îngrijită de Mariana Brăescu şi Artur Silvestri-Fapta
culturală –documentar), şi, de asemenea,
celelalte cărţi editate în anul 2009 şi a
mulţumit tuturor celor care au participat.
Multe persoane cu care am discutat mi-a spus că au
încă sentimentul de grup în jurul lui Artur Silvestri,
sentimentul că ne cunoaştem şi suntem împreună
în jurul lui Artur.
Artur Silvestri, cum spun foarte mulţi
dintre prietenii, colaboratorii, discipolii lui, ne aduna în jurul lui, era
centrul , liantul, cel care nu lăsa pe nimeni singur, pe nimeni în
afară.
Ne adună şi acum şi ne va mai
aduna încă, nu numai în jurul datelor de pomenire
religioasă , ci în jurul cărţilor, proiectelor,
publicaţiilor lui, la care putem contribui, pe care le putem citi
aşa cum şi-a dorit, pe care le putem duce mai departe.
Dumnezeu să-i dea lui Artur Silvestri
veşnică şi fericită odihnă, iar celor
ce îl citesc, îl pomenesc, duc mai departe ideile şi
proiectele lui, să le dea sănătate, putere, gânduri
bune.
A
consemnat
TEODORA MÎNDRU
|